Zeci de ani am fost chinuiţi de minciuni, ne era dor de fiecare fărîmiţă de adevăr, chiar dacă era ruptă în bucăţele! Altfel nu merita să-ţi pierzi vremea cu treaba asta: pe noi, cei crescuţi de Arhipelag, Occidentul infantil nu ne mai putea îmbogăţi nici cu înţelepciune, nici cu dîrzenie.
Căsuţa mea se afla chiar la marginea de răsărit a aşezării. Dincolo de portiţă se afla arîkul, şi stepa, şi, în fiecare dimineaţă, răsăritul. Doar un pic să fi adiat vînticelul din stepă, şi plămînii nu ţi se mai saturau respirând. în amurg şi noaptea, fie că era lună sau întuneric beznă, mă plimbam în lung şi în lat şi respiram ca un smintit. Mai aproape de o sută de metri nu se afla nici o locuinţă pe lângă mine, nici la stânga, nici la dreapta, nici în spate.
Mă împăcasem pe deplin cu gîndul că voi trăi aici, mă rog, chiar dacă nu „pentru totdeauna”, în orice caz vreo douăzeci de ani (nu credeam că eliberarea generală va veni mai devreme, şi am greşit doar cu puţin). Parcă nici n-aş fi vrut să merg undeva anume (deşi inima îmi încremenea înaintea hărţii Rusiei Centrale). Lumea întreagă o receptam ca şi când nu se află în exterior şi nu mă ademenea, o simţeam ca trăită toată înlăuntrul meu şi nu-mi mai rămînea decît s-o descriu. Eram plin până sus.
Kutuzov, prietenul lui Radişcev, îi scria acestuia în surghiun: „îmi pare râu, prietene, să ţi-o spun, dar… situaţia ta îşi are avantajele ei. Separat de ceilalţi oameni, despărţit cu gîndul de toate obiectele care ne orbesc, ai posibilitatea să călătoreşti foarte bine în… tine însuţi; poţi să te priveşti cu sînge rece, şi, prin urmare, vei judeca cu mai puţină părtinire lucrurile pe care înainte le priveai prin vălul ambiţiei şi al deşertăciunilor lumeşti. Poate că multe îţi vor apărea într-o cu totul altă lumină”.
Întocmai. Şi fiindcă preţuiam acest punct de vedere purificat, preţuiam pe deplin conştient exilul meu. Iar el se mişca, devenea din ce în ce mai agitat. Comenduirea devenise pur şi simplu blîndă şi se mai redusese. Pentru evadare se prevedeau doar cinci ani, dar nici aceia nu se mai dădeau. Una, două, trei naţiuni au încetat să se mai prezinte la viză, apoi au primit dreptul să plece, înfrigurarea bucuriei şi speranţei tulbura liniştea exilului nostru.
—————————————-
Fragment din Arhipelagul Gulag, Ed. Univers, Bucureşti, 1997, vol. III, pp. 329-330.
7 Comentarii
Comentarii RSS URI identificator TrackBack
Lăsați un comentariu

Gulagul “democraţilor”, gulagul “binelui”: http://razboiul.wordpress.com/2008/08/11/nevinovati-dar-condamnati/
cand vezi cum asemenea personalitati se sting,
unii mai ”norocosi ”…trec mai departe !
altii insa, incep sa-si puna intrebari !
Draga valeriana, “stingerea” vine pt toata lumea, e ceva cat se poate de firesc…
pai tocmai stingerea asta aminteste acelor ”unora” ca-i timpul sa-si puna acele intrebari !
Si sa mai si raspunda la ele !
Care poate !
Life is to sweet for that
http://elkorg-projects.blogspot.com/2008/08/aleksandr-soljenin-lumea-sfrmat-text.html
citisem deja